A venit Crăciuunuul!

 

_DSC0142.JPGRO :Oare ce să scriu, oare ce să scriu? Hmmm, de ceva timp tot am spus că ies afară să fac nişte poze şi să am pe fundal zăpadă, dar de unde zăpadă?:))  Ieri am ieşit să fac câteva poze, dar din păcate prietena mea era pe grabă şi nu am prea apucat să facem. De cand sunt mică mi-a placut sărbătoarea aceasta în primul rând pentru că trebuie să împodobesc bradul, deci în anii trecuţi nu vream să mă mai despart de brad, eram în stare să îl ţin până venea vara, chiar mai mult şi cred că mă înţelegeţi:)), în al doilea rând pentru că atunci să zicem se reuneşte tot neamul, de la cei mai mici până la cei mai mari şi nu în ultimul rând pentru cadooouri şi pentru zăpadă, eram înnebunită după zăpadă, toată ziua eram pe geam şi mă rugam să ningă odată . Când eram mai mică îmi amintesc că-i făceam tot timpul o listă luuungă Moşului, nu mă limitam:)) În alţi ani simţeam altfel sărbătoarea aceasta, dar precum au trecut anii nu am mai simţit acelaşi sentiment când venea vorba de Crăciun, probabil pentru că precum creştem uităm să ne mai bucurăm de lucrurile minore care ne înconjoară şi asta e într-un fel trist, trebuie să apreciem mult mai mult persoanele de lângă noi, familia, prietenii şi persoanele dragi nouă cât şi lucrurile pe care le avem pentru că într-o zi ne vom dori să avem din nou această şansă. Chestia aceea că de Crăciun trebuie să fim mai buni şi să dăruim mai mult mi se pare o mare prostie, noi ar trebui să fim mereu buni unii cu altii, nu doar de Crăciun! Haideţi să ne amintim cum era Crăciunul când eram mici şi să luăm toată bucuria aceea şi să o simţim şi acum şi în anii ce urmează. Vă doresc un Crăciun fericit şi să fiţi înconjuraţi numai de persoanele dragi vouă.

Voi cum vă petreceţi Crăciunul şi ce sentimente aveţi când vine Crăciunul?

EN :What to write, what to write? Hmmm, for some time now I said that I wanna go out and take a photo with a snowy background, but where is the snow?:)) Yesterday I went outside to take some photos, but sadly my friend was in a hurry and we weren’t able to take more. Since I was little I liked this holiday, first of all I have to decorate the Christmas tree, in the past I didn’t want to separate myself from the tree, I could keep it until summer, even more and I think you understand me:))), second of all, because, let’s say, when all the family is reunited, from the little ones to adults, and last and not lea, the gifts and the snow, I was crazy about snow, I was staying all day at the window and pray for some snow already. When I was little, I remember, I used to make a very long list for Santa, I wasn’t limited:))) In other years I felt differently when we talked about Christmas, probably because as we grow up we forget to feel the joy of minor things that surrounds us and this, in a way, it’s sad, we have to appreciate much more the people around us, family, friends and dear ones and also the things that we have because one day we are going to want to have this chance again. That thing with Christmas that says that this is the time to be good and to give more, to me it’s stupid, we are supposed to be like that all the time, not just because it’s Christmas! Let’s remember how Christmas was when we were little and take all that joy and feel it now and there the years to come. I wish you a happy Christmas and to be surrouanded by your loved ones.

How do you spend your Christmas and what feelings do you have during Christmas?

 

_DSC0134.JPG_DSC0140.JPG

Ce am purtat: Palton Zara / Blugi Zara / Cizme CCC / Maletă Stradivarius

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s